joi, 16 decembrie 2010

Andreea Coroian: Dor de dor

Andreea Coroian: Dor de dor: "Dorul nu e o chestiune de sentimente...Ți-e dor și dacă nu mai ai sentimente, îți poate fi dor și dacă nu ai deloc sentimente. Dorul nu e n..."

Dorul este un sentiment greu de definit. El nu e numai gândirea cu plăcere la fiinţa iubită, dar depărtată; nu e numai simţirea unei necesităţi de a fi cu ea; nu e nici numai transfigurarea chipului ei, datorită distanţei şi trebuinţei de ea. Ci în dor e prezentă într-un fel propriu şi într-un grad foarte intens o duioşie, un sentiment indescriptibil, în care inima se topeşte de dragul fiinţei iubite.

Dorul e apropiat de tandreţe, dar are un caracter mai spiritual decât aceasta. În dor, omul este cu totul la cel pe care-l iubeşte. Este cu înţelegerea adâncă în acela, dar, în acelaşi timp, în dor se cunoaşte omul pe sine însuşi, cum nu se cunoaşte în afara dorului.

Dorul este înfăţişat adeseori ca aflându-se lângă persoana iubită; prin dor, cel iubit exercită o atracţie de la distanţă asupra celui ce-l doreşte.

Dorul vine de la persoana dorită la cel ce o doreşte şi îl duce pe acesta cu un gând persistent, penetrant şi afectiv la aceea. Cel ce doreşte nu se mulţumeşte cu preocuparea de interesele sale, nu dă atenţie importantă la nimic în jurul său sau le vede pe toate sub un val de tristeţe, pentru că nu mai vede decât pe cel ce e totuşi la distanţă şi care sigur ar putea da lumină celor din jurul său.

Dorul descoperă taina negrăită a persoanei dorite. Dorul e o tensiune a fiinţei tale, spre cel dorit. E sensibilitatea potenţată faţă de forţa atractivă a altei persoane, faţă de căldura ei, care te scoate din atmosfera de gheaţă a singurătăţii, în dor te descoperi fără să te realizezi. În el, aştepţi prezenţa persoanei dorite ca să te realizezi.

Dorul te cheamă lângă ea. Prin dor trăieşti necesitatea ca comuniunea de mai înainte să se actualizeze din nou, în mod deplin, prin prezenţa persoanei dorite lângă tine. Simţi necesitatea să ai căldura ei lângă tine şi nu numai de la distanţă, ca o dovadă sau ca un semn văzut al iubirii ei. În dor te duci cu gândul şi cu simţirea lângă persoana iubită. Dar, în acelaşi timp, în dor manifeşti trebuinţa ca să te duci în carne şi oase la ea şi ea să vină la tine în carne şi oase.

D.STANILOAIE

miercuri, 24 noiembrie 2010

SUFLETUL DIN PUMN

Un rău târziu,abis pustiu
Un soare scurs fără apus
Aşa sânt EU de când vă ştiu
O condamnare făra de recurs.

Sânt clipele de-adâncă suferinţă
E jarul ce mocneşte in soba prea incinsă
E clinchetul de soare in luni dogoritoare
Mireasama imbietoare ce sufletu-mi dogoare
E paradis,e vis …e pasul spre abis
O floare inflorită ,o fată mult dorită
Poate un joc banal sau pasul spre final.
In fiecare se inalţă o veşnică povaţă
O rugă ,o chemare un semn de intrebare
Un gând ascuns in umbre fiinţa nu-l pătrunde
Ochi–mi străbat–nainte firul de iarba minte
E demn sa-ţi dai silinţa căci vine iar sentinţa
Merită să mai speri când n-ai ce să mai ceri
O mână aspră dură un pumn bagăt in gură
Scântei se-aprind in mine dar simt că mi-e ruşine
S-aprind din nou speranţa să vină iar vacanţa
Să stau lungit in iarbă iar gândurile salbă
Se-nşiră se deşira pe nimeni nu mai miră
Şi voi orbiţi de soartă sa nu-mi mai staţi in poartă
Umblaţi tăcuţi prin lume si fără ,,vorbe bune,,
Ciulini să vă-nmpresoare ,aşai acum vă doare
Iar câinii să vă latre s-aveţi visuri deşarte
Să vă treziţi din somn cu gândul doar la Domn
La Dumnezeul sacru in gură un gust acru
Pe răni sa pun piper să chinui şi să sper
Să chem in jurul meu doar coada unui zmeu
Să-mi strânga-n laţ dorinţa sa moară suferinţa
Să radeţi să cântaţi și să nu măi iertaţi
Un strop de rouă curgă in suflet să-mi pătrundă
Iar voi iubiţii mei să râdeţi cu temei
Să nu vă văd plângând in voi un singur gând
Gând tandru si umil ca pentr-un biet copil
Ce mila o cerşeşte iubirea nu-l doreşte
Strânge-ţi apoi in mână un suflet o făramă
Deschide-ţi pumnul larg acolo-i suletu-mi pribeag.
dordedor